După ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială 2022, echipa națională va intra din nou în competiții oficiale la anul, în Liga Națiunilor. Această competiție garantează trei locuri la turneul final Euro 2024.
Următoarea ediție a Campionatului European, care va fi găzduită în 2024 de Germania, va aduna 23 de echipe plus țara gazdă. Din preliminariile clasice pentru Euro se vor califica 20 de echipe (câștigătoarele și locurile 2 din cele 10 grupe). Pentru celelalte 3 locuri vor lupta naționalele necalificate prin preliminariile clasice, dar care s-au clasat bine în Liga Națiunilor.
Tragerea la sorți pentru grupele Ligii Națiunilor va avea loc pe 16 decembrie, la Montreux (Elveția). România se află în Liga B a competiției, urna 3, alături de Israel, Serbia și Irlanda, așadar nu vom întâlni aceste echipe. Vom avea un adversar din fiecare dintre urnele 1, 2 și 4 ale Ligii B:
- Urna 1: Ucraina, Suedia, Bosnia și Herțegovina, Islanda
- Urna 2: Finlanda, Norvegia, Scoția, Rusia
- Urna 4: Slovenia, Muntenegru, Albania, Armenia
Având în vedere organizarea CM 2022 la finalul anului viitor, ediția Ligii Națiunilor se va comprima astfel încât partidele vor avea loc în doar două luni, iunie și septembrie 2022. Practic, 4 din cele 6 meciuri ale grupei vor avea loc în iunie.
- Meci 1: 2-4 iunie 2022
- Meci 2: 5-8 iunie 2022
- Meci 3: 8-11 iunie 2022
- Meci 4: 12-14 iunie 2022
- Meci 5: 22-24 septembrie 2022
- Meci 6: 25-27 septembrie 2022
Sursă informații și foto: frf.ro