Fotbal – naționala | O gură de oxigen islandez

Naționala a învins aseară Islanda cu 2-0 la Reykjavik în preliminariile pentru Cupa Mondială 2022 din Qatar, menținându-și astfel șansele de a prinde locul 2 în grupă pentru barajul de calificare. Nu sunt ditamai șansele, dar important e că ele există.

În urma rezultatelor de ieri din grupa J a preliminariilor România e pe locul 4, cu 6 puncte, avându-le în față pe Macedonia de Nord (7 puncte), Germania (9) și Armenia (10). Sub România în clasament sunt Islanda (3 puncte) și Liechtenstein (0).

”Tricolorii” au avut de luat și o revanșă, după ce anul trecut Islanda ne-a tras pe dreapta din drumul spre Campionatul European. Învingând la Reykjavik, naționala le-a cam făcut franjuri nordicilor speranțele de a mai prinde un loc de baraj pentru CM. Cum s-ar zice, roata se cam învârte, chiar și cea a fotbalului.

Următorul meci al României e programat duminică, pe Arena Națională, cu Liechtenstein, după care în 8 septembrie vine o partidă care trebuie și ea neapărat câștigată, în deplasare, la Skopje, cu Macedonia de Nord.

Cu islandezii am înregistrat și o premieră: a fost primul meci din mandatul selecționerului Mirel Rădoi în care naționala nu a luat gol. S-o țină tot așa. Hai România! (Vladimir Andru)

Sursa foto: frf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.