Fotbal – naționala | Nu-i loc de pardon, trebuie musai victorie cu Liechtenstein

România întâlnește în această seară, de la ora 21.45, pe Arena Națională, Liechtenstein, în cea de-a cincea etapă a preliminariilor pentru Cupa Mondială 2022, din Qatar. Naționala vine după o victorie, 2-0, obținută joi, în Islanda, și e pe locul 4 în clasament, cu 6 puncte. În fața României sunt Macedonia de Nord (7 puncte), Germania (9) și Armenia (10). Celelalte două meciuri de astăzi din grupa J a preliminariilor sunt Islanda – Macedonia de Nord și Germania – Armenia.

Spre a prinde măcar locul 2, care duce la barajul de calificare pentru CM 2022, România nu mai are voie să facă vreun pas greșit. Dacă macedonenii se încurcă în Islanda, iar nemții, cum e de așteptat, îi bat pe armeni, România ar putea urca pe locul 3, la distanță de doar un punct de locul doi, pe care ar coborî Armenia. Asta, firește, cu condiția să învingem în partida cu Liechtenstein. Pe de așltă parte dacă nu îi bați pe cei din Liechtenstein atunci pe cine? Hai România!

Sursa foto: frf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.