Fotbal – naționala | Gânduri după tragerea la sorți pentru Euro 2024

După tragerea la sorți de ieri a grupelor Euro 2024 știm de acum cam cum stăm. Nu știm de tot, fiindcă România mai are să-și afle ultima adversară din grupă, însă asta doar în primăvară, după disputarea meciurilor din play-off-ul B. În care vor juca Bosnia-Herțegovina, Israel, Islanda și Ucraina. Favorită la calificare, după valoarea pe care o are, ar fi Ucraina.

Cele două adversare stabilite până acum ale ”tricolorilor” sunt Belgia și Slovacia. Belgia nu mai e, e drept, echipa de speriat de acum o vreme, însă nu e nicidecum vreun adversar foarte la îndemână. Va fi greu de scos un rezultat grozav cu belgienii, dat fiind că nici naționala noastră nu sclipește, dar oricum mai bine decât să ne fi picat din urna 1 de pildă Germania ori Spania. Slovacia nu rupe nici ea norii, este o echipă cu care România se poate întrece de la egal la egal. Cât despre a treia adversară, dacă va fi Ucraina, nu va fi lesne. E o nucă tare.

Una peste alta ”tricolorii” au parte de o grupă rezonabilă. Să vedem și cât de rezonabile vor fi rezultatele. Hai România! (T.V.S.)

Sursa foto: FRF

CITEȘTE ȘI: Fotbal – naționala | O grupă care nu e de speriat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.