Fotbal – Liga 4 | Începe returul în seria Sud

Finalul de săptămână aduce debutul returului în seria Sud a Ligii 4. Meciurile în seria Nord se reiau în 2 aprilie. După finalul returului, primele două echipe din fiecare serie vor participa  la un turneu tip Final Four, urmând ca finala Ligii 4 în Maramureș să se dispute în  10 iunie.

La finele acestei săptămâni începe returul seriei Sud din Liga 4 a Maramureșului. Liderul turului este Academica Recea, cu 30 de puncte. La doar un punct distanță vine Gloria Tăuții Măgherăuș. Pe locul 3 este, după 11 runde, Progresul Șomcuta Mare, cu 23 de puncte.

”Două dintre grupări, din această parte secundă a campionatului, nu mai participă la competiție și cu echipe de seniori, ci doar cu cele de juniori. Este vorba despre CS Seini și Viitorul Ulmeni. Rezultate din tur se păstrează, iar jocurile din retur vor fi pierdute toate cu 0-3”, precizează reprezentanții Asociației Județene de Fotbal Maramureș.

Programul etapei, aici.

Seria Nord a Ligii 4 se va relua în 2 aprilie. Cu jocurile din etapa 12. Lider în Nord este Avântul Bârsana, cu 25 de puncte. Cu două mai puțin a strâns Zorile Moisei. Pe locul 3 este Luceafărul Strâmtura, cu 19 puncte.

După terminarea returului, primele două echipe din fiecare serie se califică la turneul tip Final Four. Cu mențiunea că, la acest turneu, vor participa doar grupările care întrunesc condițiile de promovare în Liga 3. Turneul final se va juca în sistem tur-retur: locul 2 din seria Sud – locul 1 seria Nord, locul 2 seria Nord – locul 1 seria Sud. Meciurile se vor  disputa în 27/28 mai, respectiv în 3/4 iunie. Urmând ca finala Ligii 4 să se joace în 10 iunie.

Regulamentul barajului de promovare în Liga 3, aici.

Sursă informații: Asociația Județeană de Fotbal Maramureș. Sursă foto: Academica Recea.

CITEȘTE ȘI:
Fotbal – baraj promovare Liga 3 | Campioana Maramureșului va întâlni locul I din Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.