Finalul săptămânii precedente a însemnat debutul sezonului 2024/2025 în Liga 4 a Maramureșului. Cu 17 echipe la start. Cele mai multe goluri în această primă etapă s-au înscris la meciul Salina Ocna Șugatag – Avântul Bârsana, terminat cu scorul 2-5. AFC Șișești și Avântul Bârsana sunt primii lideri de clasament în noul an competițional.
Rezultatele etapei 1
Seria Sud: Minerul Baia Sprie – Academica Recea 0-0, Atletic Lăpuș – AFC Șișești 1-3, Progresul Șomcuta Mare – FC Lăpușul Târgu Lăpuș 3-1, Bradul Groșii Țibleșului – CS Fărcașa 1-0.
- Clasamentul, aici.
Seria Nord: Salina Ocna Șugatag – Avântul Bârsana 2-5, Zorile Moisei – Plimob Sighetu Marmației 4-2, AS Remeți – Recolta Săliștea de Sus 1-4, CSO Bradul Vișeu – Iza Dragomirești 3-0. Cristalul Cavnic a stat.
- Clasamentul, aici.
Schimbări în sistemul competițional
Sezonul 2024/2025 vine cu schimbări în sistemul competițional. Astfel, Liga 4 se va juca într-o primă fază tot în două serii organizate după criteriul geografic: Seria Sud și Seria Nord. Se va juca un sezon regulat de un tur, după care primele patru echipe din fiecare serie vor forma Liga 4 Play-Off, celelalte echipe vor evolua în Liga 4 Play-Out. În această a doua etapă a campionatului, vor intra cu puncte primele trei clasate în Liga 4 Play-Off și primele trei din Liga 4 Play-Out, după cum urmează: locul 1 – 3 puncte, locul 2 – 2 puncte și locul 3 – 1 punct.
Liga 4 Play-Off se va juca sistem tur-retur, ocupanta locului 1 fiind campioana Maramureșului. În Liga 4 Play-Out se va juca sistem tur-retur dacă vor fi maximum opt echipe, respectiv doar tur dacă vor fi mai mult de opt echipe. Locurile 1 și 2 din Liga 4 Play-Out, dacă vor îndeplini condițiile, vor promova pentru sezonul 2025/2026 în ceea ce se va numi Liga 4 Elite.
Sursă informații: AJFMM