Fotbal – Liga 3 | Start în sezonul 2021/2022

CS Minaur Baia Mare merge la ACS FC Someșul Dej în prima etapă a sezonului 2021/2022 din Liga 3, în timp ce Progresul Șomcuta Mare joacă acasă, în compania SCM Zalău.

Începe sezonul 2021/2022 din Liga 3. Un sezon cu 100 echipe distribuite în 10 serii. Reprezentantele Maramureșului, CS Minaur Baia Mare și Progresul Șomcuta Mare, fac parte din seria 10, alături de SCM Zalău, ACS CAO 1910 Oradea, CS Lotus Băile Felix, CS Sportul 2007 Șimleu Silvaniei, ACS FC Someșul Dej, CSM Satu Mare, CS Luceafărul Oradea și FC CFR 1907 Cluj 2.

CS Minaur Baia Mare va debuta în acest an competițional în deplasare la ACS FC Someșul Dej. Progresul Șomcuta Mare primește în prima etapă vizita celor de la SCM Zalău. Ambele jocuri sunt programate sâmbătă, 28 august, de la ora 18.00.

Liga 3 se va disputa în sezonul 2021/2022 în trei faze. Faza I constă într-un sezon regular, tur-retur, rezultând un total de 18 etape. În faza a II-a, în fiecare serie se va disputa un play-off (între primele patru clasate) și un play-out (între celelalte șase echipe). În faza a III-a vor participa doar echipe din play-off, 20 în total – primele două clasate în play-off-ul fiecărei serii. Se vor disputa două runde de baraj.

⚽️ Calendarul competițional pentru seria 10 este disponibil aici.
⚽️ Mai multe despre sistemul de organizare a Ligii 3 în sezonul 2021/2022 găsiți aici.

Surse foto: Federația Română de Fotbal, CS Minaur Baia Mare, CS Progresul Șomcuta Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.