Schimbare de antrenor pe banca tehnică a echipei Progresul Șomcuta Mare: pleacă Cristian Bogdan, vine Dănuț Sabou. Echipa ocupă în prezent locul 9 în seria 10 a Ligii 3, loc care o trimite la baraj.
După înfrângerea cu 1-8 suferită în etapa precedentă de Progresul Șomcuta Mare în deplasare la ACS CAO 1910 Oradea, conducerea echipei de Liga 3 a anunțat schimbarea antrenorului. ”Mulțumim domnului antrenor Bogdan Cristian pentru colaborare și îi urăm mult succes în proiectele viitoare!”, este postarea celor de la Progresul făcută ieri pe contul de socializare al echipei. Completarea a venit azi: ”Suntem bucuroși să vă anunțăm că noul antrenor al CS Progresul Somcuta Mare este Dănuț Sabou! Tehnicianul a semnat un contract cu echipa noastră, iar mâine va conduce primul antrenament al echipei”.
Progresul este pe locul 9 în serie, loc care trimite echipa din Maramureș la barajul pentru menţinerea/promovarea în Liga 3 care se va organiza în două manșe în 16 şi 23 mai. Baraj la care vor participa campioanele județene (care vor fi comunicate de asociațiile județene de fotbal până în 8 mai), respectiv locurile 9-10 din fiecare serie plus cel mai slab loc 8 din cele zece serii la finalul sezonului regular al Ligii 3.
În etapa viitoare, a 16-a, Progresul primește vizita grupării ACS FC Someșul Dej, ocupanta locului 6. Meciul are loc în 17 aprilie, de la ora 17.00.
Sursă informații și foto: Progresul Șomcuta Mare