Un punct a obținut azi Progresul Șomcuta Mare din confruntarea cu CSC Sânmartin, prilejuită de a cincea etapă a Ligii 3.
Oaspeții sunt cei care deschid scorul, în minutul 30, prin David Lupșe. Egalarea vine in extremis, în minutul 90+5, prin Ștefan Illieș. Este al doilea scor de egalitate înregistrat de maramureșeni în acest sezon, după 0-0 acasă la ACS Unu Fotbal Club Gloria, în a doua etapă.
Azi, din cele cinci partide ale seriei 10 din Liga 3 s-au disputat doar trei jocuri, printre meciurile care nu au avut loc fiind și întâlnirea dintre SCM Zalău și CS Minaur, confruntare amânată din cauza testelor pozitive la noul coronavirus înregistrate în tabăra băimăreană.
În etapa viitoare, în 17 octombrie, CS Minaur Baia Mare ar urma să facă deplasarea la CSC Sânmartin, iar Progresul Șomcuta Mare va juca acasă cu ACS CAO 1910 Oradea. În privința băimărenilor, disputarea jocului stă deocamdată sub semn de întrebare, după cum anunță site-ul clubului: ”Nu se știe încă dacă meciul din etapa a 6-a, cu CSC Sânmartin, tot în deplasare, se va putea disputa, jucătorii așteptând săptămâna ce vine o decizie din partea DSP”.
Sursă foto: Progresul Șomcuta Mare