Fotbal – Liga 3 | Etapa 13 – fără ceasuri rele, dar cu două egaluri pentru Maramureș

În a 13-a etapă din Liga 3, ambele reprezentante ale Maramureșului au bifat rezultate de egalitate în compania unor adversari incomozi.

CS Minaur Baia Mare a jucat în deplasare la SCM Zalău. Despărțite de 10 puncte în clasament, cele două adversare de azi au terminat la egalitate confruntarea din etapa 13 a Ligii 3. Chinde deschide scorul în minutul 18, Văsălie plusează 18 minute mai târziu și la pauză se intră cu 0-2 pentru Baia Mare. În actul secund, însă, este rândul gazdelor să puncteze. Și o fac prin Ilieș (min. 55) și Berci (min. 76, penalty). Scor final 2-2. Băimărenii au 29 de puncte și se mențin pe locul 1 în clasamentul seriei 10, fiind egalați la puncte de CA Oradea.

Progresul a jucat acasă, în compania Lotusului din Băile Felix. O distanță de 14 puncte între cele două combatante. În clasament. Pentru că în teren confruntarea s-a terminat 1-1. Codoban a deschis scorul încă din minutul 3, din penalty. Gazdele au egalat în minutul 76, prin Bogdan Jeler. Progresul are 13 puncte și este pe locul 8.

În etapa viitoare, în 27 aprilie, CS Minaur joacă acasă cu CS Sportul 2007 Șimleu Silvaniei. Progresul merge la ACS CA Oradea.

Sursă foto: CS Minaur Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.