Fotbal – Liga 3 | Echipele Maramureșului merg în județul Satu Mare

În a cincea etapă din Liga 3, Seria 10, ambele reprezentante ale Maramureșului joacă în deplasare. CSM Sighetu Marmației va evolua la CSM Olimpia Satu Mare. CS Minaur Baia Mare merge la CSM Victoria Carei.

Sighetenii au suferit în etapa precedentă prima înfrângere a sezonului, administrată de liderul seriei, SCM Zalău, la scorul de 0-2. Adversarii lor de mâine, sătmărenii de la Olimpia, sunt neînvinși după patru etape. În etapa 4, CSM Olimpia a făcut egal (la 3) în deplasare la Olimpia MCMXXI Satu Mare. Cu 5 puncte, sighetenii sunt pe locul 5 în clasament. CSM Olimpia a strâns 10 puncte și este pe poziția secundă. CSM Sighetu Marmației și CSM Olimpia Satu Mare s-au mai întâlnit deja o dată oficial în actualul sezon, dar în turul 1 din Cupa României. Când sătmărenii au bifat calificarea după victoria cu 2-1.

CS Minaur a făcut egal (la 1) cu Lotul Băile Felix în runda precedentă. Băimărenii au strâns patru puncte și sunt pe locul 6 în ierarhia Seriei 10. CSM Victoria a pierdut jocul din deplasarea la Sănătatea Servici Publice cu 1-2. Echipa din Carei a adunat trei puncte și ocupă poziția 9.

Ambele meciuri din etapa 5 ale maramureșenilor se dispută mâine, de la ora 17.00. (G.D.)

Programul etapei, aici.

Sursă foto: CS Minaur Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Fotbal | Naționala va juca meciul de acasă cu Andorra doar cu copii în tribune

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.