Încă în căutare de punct(e), ACS Fotbal Comuna Recea va evolua sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11.00, în deplasare la CSM Slatina. O altă echipă care și ea așteaptă primele puncte din acest sezon de Liga 2.
În etapa precedentă, maramureșenii au reușit să spargă gheața Ligii 2 și să înscrie primele lor goluri din acest sezon, dar nu au bifat și primele puncte. A fost 3-4 scorul pe stadionul din Recea, în favoarea celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, și reprezentanta Maramureșului se află pe poziția 18 de clasament după primele trei etape.
CSM Slatina a pierdut la scor de neprezentare meciul disputat săptămâna trecută pe propriul teren, în compania celor de la Fotbal Club Rapid, adversarii celor din Recea fiind pe locul 19 în ierarhia Ligii 2. CSM Slatina se află și ea în căutarea primelor puncte din acest an competițional.
După primele trei etape, Fotbal Club Rapid este liderul Ligii 2, cu maximum de puncte.
Meciul CSM Slatina – ACS Fotbal Comuna Recea se dispută sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11.00, pe stadionul ”1 Mai” din Slatina. Jocul este programat în cadrul etapei a patra din Liga 2.
Sursă foto: ACS Fotbal Comuna Recea