Fotbal – EURO 2020 | Meciurile de la București se vor defășura cu spectatori în tribune

”Meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defășura cu spectatori în tribune”, anunță azi Ministerul Tineretului și Sportului.

”Guvernul României s-a angajat să adopte legislația necesară astfel încât meciurile din cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfășura cu prezența în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naționale. Decizia Guvernului României este una justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, având în vedere că exista riscul excluderii din circuitul EURO, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfășoare cu spectatori, într-un regim controlat și sigur din punct de vedere al sănătății fanilor”, precizează Ministerul Tineretului și Sportului (MTS).

Decizia Guvernului vine în contextul angajamentelor asumate de România ”care au presupus investiții cu impact pe termen lung și care au sprijinit puternic economia, într-o perioadă dificilă. Dincolo de impactul economic, impactul asupra fenomenului sportiv, prin stimularea interesului public față de practicarea sportului și creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță au reprezentat argumente puternice în favoarea acestei decizii, alături de experiența acumulată cu prilejul organizării EURO 2020, care va permite organizarea, pe viitor, a altor evenimente importante, ceea ce va genera beneficii considerabile de imagine, pe termen lung”, se mai arată în comunicatul MTS.

”Această decizie a Guvernului României vine să încununeze toate eforturile depuse până acum de țara noastră, atât din punct de vedere financiar, cât și uman și logistic. Avem șansa istorică de a fi parte a unui eveniment sportiv de anvergură și de a demonstra că ne putem onora obligațiile la cele mai înalte standarde de organizare și siguranță sanitară. Spectacolul sportiv rămâne o mare bucurie pentru noi toți, iar calitatea de organizatori este un motiv de recunoaștere a capacității noastre în acest sens, deci de mândrie națională,” a declarat Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului.

Structura Locală de Organizare a EURO 2020 la București și Federația Română de Fotbal au pregătit un plan de acces al spectatorilor într-o proporție de 25% din capacitatea Arenei Naționale – locul unde vor fi găzduite cele patru meciuri atribuite. Acest plan de acces al publicului este deja avizat de UEFA, Institutul Național de Sănătate Publică și a întrunit consensul Comitetului Interministerial EURO 2020, la ședința din 3 martie 2021, informează MTS.

Nu se creează precedent pentru alte evenimente, EURO având regim special și fiind declarat eveniment ”de interes public și de importanță națională” prin HG 1.093/2013.

Comunicatul integral este disponibil aici.

Sursă informații și foto: Ministerul Tineretului și Sportului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.