S-au stabilit azi, prin tragere la sorți, meciurile din faza regională a Cupei României Betano, ediția 2024-2025. Fază în care județul Maramureș este reprezentat de Progresul Șomcuta Mare, cea care a câștigat în județ Cupa României, după ce a învins cu 3-1 (3-0) Avântul Bârsana.
Formatul competiției prevede ca învingătoarele din fiecare județ să lupte pentru 7 locuri în turul următor. Prin urmare, reprezentantele din fiecare județ au fost împărțite în grupe de câte 3, câte 2 grupe în fiecare din cele 7 regiuni.
Maramureșul face parte din Regiunea 2.
Grupa 1: Bihor (CS Bihorul Beiuș), Cluj (Sticla Arieșul Turda), Maramureș (Progresul Șomcuta Mare)
Meciurile: Cluj – Maramureș (10 iulie), Bihor – Cluj (13 iulie), Maramureș – Bihor (17 iulie)
Grupa 2: Satu Mare (FC Talna Oraşu Nou), Bistrița-Năsăud (CS Silvicultorul Maieru), Sălaj (Someșul Someș Odorhei)
Meciurile: Bistrița-Năsăud – Sălaj (10 iulie), Satu Mare – Bistrița-Năsăud (13 iulie), Sălaj – Satu Mare (17 iulie)
Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în următoarea fază. În Regiunea 2, finala va fi găzduită de câștigătoarea Grupei 2.
Calendarul Cupei României Betano în sezonul 2024-2025
FAZA REGIONALĂ
Grupe: 10 / 13 / 17 iulie 2024
Finale: 20 iulie 2024
FAZA NAŢIONALĂ
Turul 1: 31 iulie 2024
Turul 2: 7 august 2024
Turul 3: 14 august 2024
Play-off: 28 august 2024
Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024
Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024
Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024
Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
Semifinale: 23 aprilie 2025
Finala: 14 mai 2025
Știre actualizată.
Sursă: Federația Română de Fotbal
CITEȘTE ȘI:
Fotbal | Progresul Șomcuta Mare, câștigătoarea Cupei României în Maramureș
Și totuși care sunt echipele?cum se numesc