CSM Sighetu Marmației a învins-o astăzi cu 10-1 pe Rapid Jibou în grupa regională din Cupa României, din care mai făcea parte și Someșul Feldru, echipă care, de altfel, merge mai departe, în faza următoare.
Bistrițenii s-au calificat după primele două meciuri, dat fiind că i-au învins și pe cei de la Jibou (4-1), și pe sigheteni (3-1). Meciul de astăzi, dintre CSM Sighet și Rapid Jibou, desfășurat pe Stadionul ”Solovan” din Sighet, a fost unul, să-i spunem, al consolării. Iar CSM s-a s-a ”consolat” cu un 10-1 în fața adversarilor de la Jibou. Au înscris, pentru echipa maramureșeană, Cătălin Tutuța (4 goluri), Mihai Covaci (2), Laur Nemeș (2), Raul Novoselenszki și Sandu Bococi.
Sursă informații: CSM Sighet. SUrsa foto: eZiarultău
CITEȘTE ȘI: Fotbal – Cupa României | CSM Sighetu Marmației ratează calificarea în…