Fotbal | CIL Sighetu Marmației și CS Minaur Baia Mare, aproape de topul Campionatului Național U19

CIL Sighetu Marmației și CS Minaur Baia Mare au ratat milimetric accederea în topul celor mai bune 10 echipe din Campionatul Național U19. Un top întocmit de Federația Română de Fotbal pentru 2021.

În serialul de 10 episoade propus de Federația Română de Fotbal figurează formațiile cu cel mai bun parcurs în 2021, din fiecare zonă a fotbalului românesc.

Având în vedere media de puncte pe meci obținută, topul anului 2021 în ceea ce privește Campionatul Național U19 o are pe FC Argeș pe primul loc. Cu 2.79 puncte pe meci. Este urmată de CSM Reșița cu 2.6 și CSJ Știința Craiova cu 2.57. Pe locul 10, cu o medie de 2.23, FC Buzău. CIL Sighetu Marmației și CS Minaur Baia Mare nu au prins la limită ierarhia FRF, având 2,22 media de puncte pe meci.

Au fost punctate pentru topul anului 2021 rezultatele din toate fazele ediției 2020/2021, pentru că s-au disputat exclusiv în 2021. Și toate rezultatele din faza seriilor 2021/2022 + etapele disputate în 2021 din play-off și play-out. Au intrat în analiză doar echipele care au disputat minimum 10 partide în acest interval.

După patru etape din play-off, în seria 8, sighetenii sunt pe primul loc cu 37 de puncte. Băimărenii vin pe 2, la distanță de trei puncte. Etapa 5 este programată pentru 19 martie.

Clasamentul complet al Campionatului Național U19, aici.

Sursă informații: Federația Română de Fotbal. Foto (c) eZiarultău.

CITEȘTE ȘI:
Fotbal | CS Minaur Baia Mare, în topul FRF al celor mai performante echipe din Liga 3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.