Academica Recea întâlnește duminică, de la 17.30, pe propriul teren, ACS Diosig Bihardiószeg, în jocul retur din barajul de promovare în Liga 3. Misiunea campioanei Maramureșului este dificilă, dat fiind că la Diosig, în tur, campioana Bihorului s-a impus cu un categoric 5-0 (2-0).
Golurile au fost înscrise de Raymond Lucaks (min. 10 și 50 – penalty), Carlos Covaciu (min. 33), Marcel Gal (min. 89) și Claudiu Codoban (min. 90+5).
Academica Recea: Andrei Rus, Gheorghe Prodan, Ionuț Săsăran – Cristian Domnița, Darian Sabadâș, George Nemeș, Denis Sabadâș, Paul Rus, Denis Pop, Florin Filip, Paul Mihai Oșan, Paul Vasile Oșan, Alexandru Pop, Flaviu Onțiu, Daniel Groza, Antonio Lung, Mark Parnău, Alin Dragoniciu, Jonathan Muruga. Antrenori: Marius Marincaș – principal / jucător, Adrian Tarța – secund / jucător. Delegat: Marian Sabadâș.
Recea a terminat pe locul secund meciurile tur-retur din Seria Sud a Ligii 4, având 37 de puncte după 16 jocuri. În semifinale a trecut de Recolta Săliștea de Sus, după 4-1 pe propriul teren și 4-2 în deplasare. În finala Maramureșului, Academica a întâlnit Bradul Vișeu de Sus. A fost 3-0 în Recea și 1-1 în Vișeu de Sus.
Anul trecut, tot Academica Recea a fost campioana Maramureșului. A participat la baraj și a promovat în Liga 3 după ce a eliminat Minerul Rodna cu scorul general 2-1. Dar nu s-a mai înscris în Liga 3 din motive financiare.
Rezultatele din turul barajului de promovare în Liga 3, aici.
Sursă captură video: Facebook / Csc Diosig Bihardiószeg
CITEȘTE ȘI:
Fotbal – Liga a IV-a | Academica Recea, campioana Maramureșului