Aproape îndeplinită este misiunea CS Minaur de a accede în faza finală a barajului de promovare în Liga 2, după ce băimărenii au învins cu 4-0 Metalurgistul la Cugir în prima manșă semifinală.
CS Minaur primește mâine vizita Metalurgistului Cugir în manșa a doua din faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2. Meciul se dispută pe Stadionul ”Viorel Mateianu” de la ora 17.30. În prima manșă, CS Minaur a defilat la Cugir, învingând Metalurgistul cu 4-0 (3-0). Au înscris Simion (min. 14), Chinde (min. 21), Gneba (min. 33) și Stănescu (min. 74).
Echipa care se va impune în dubla Baia Mare vs Cugir va întâlni, în etapa finală a barajului de promovare, învingătoarea din dubla CS Oradea vs CS Hunedoara. În prima manșă semifinală victoria a fost a hunedorenilor, cu 4-2, meci disputat în Oradea.
Meciurile tur din faza finală se joacă în 4 iunie, returul se dispută în 8 iunie. Învingătoarele din dubla manșă finală obțin dreptul de a evolua în sezonul 2022/2023 în Liga 2. (G.D.)
Sursă foto: CS Minaur Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Fotbal – baraj Liga 2 | Victorie la scor, în deplasare, pentru CS Minaur