În această seară se joacă primele două sferturi de finală de la EURO U21, Georgia – Israel (ora 19) și Spania – Elveția (ora 22). Ambele partide sunt transmise de TVR 1.

În primul meci se întâlnesc două echipe pe care n-ar fi pariat prea mulți că sunt în stare să iasă din grupe. Și uite că au fost. Naționala U21 a Georgiei s-a calificat în sferturi de pe locul 1 în grupă, după ce a învins Portugalia și a remizat cu Olanda și Belgia. Altfel zis a depășit în clasament echipe cu pretenții, cu ștaif, mai bine cotate. Să trimiți acasă Olanda și Belgia nu e defel un fleac.

La rândul său, Israelul a cedat doar în fața Angliei, echipă care a câștigat grupa fluierând, cu trei victorii, șase goluri marcate, niciunul primit. Israelul a făcut 1-1 cu Germania, coșcogea surpriza, și a învins Cehia. Așa încât nemții și cehii au plecat acasă după ce au poftit Israelul să ocupe locul 2 și să se califice în sferturi.

La prima vedere, în meciul de azi șanse mai mari ar avea Georgia; pare pe cai mari și mai și joacă acasă. Totuși, Israelul ar putea avea altă părere. Una peste alta cam pare un meci cu iz de prelungiri.

Celălalt meci, Spania – Elveția, e unul în care ibericilor n-ar prea trebui să le dea târcoale tremuriciul. Au un joc solid, nu-i prea lasă mingea adversarului nici de s-ar ruga de ei. Unde mai pui că pe elvețieni nu-i dă măiestria fotbalistică afară din casă, s-au calificat cu două înfrângeri și o victorie la limită. Chiar ar fi de mirare să-i pună probleme Spaniei, o echipă cu fotbaliști care zici că joacă împreună din școala primară. Ce va fi însă vom vedea. Spor la fotbal să fie! (Tiberiu Sabo)

Sursa foto: UEFA

CITEȘTE ȘI: EURO U21 – Jurnal de microbist | ”Tricolorii” părăsesc turneul final…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.