S-a desfășurat, în weekend, cea de-a doua etapă a grupelor din cadrul turneului final găzduit de România și Georgia. Cum bate vântul prin cele patru grupe ale competiției după primele două runde? Păi hai să vedem.
În grupa B, ”tricolorii” U21 au făcut-o din nou de oaie. După înfrângerea din prima etapă, cu Spania, ai noștri au pierdut și cu Ucraina, 0-1. Au pierdut și bruma de nădejde de a trece de grupe. Cu un joc anost, fricos, lipsit de busolă, naționala a izbutit să pună pe bigudiuri nervi și celui mai îngăduitor suporter. Bilanțul după două meciuri? Zero victorii, zero goluri. Ustură, dar trebuie să fim realiști și să admitem că asta e valoarea fotbalului nostru, degeaba am încerca să-l umflăm cu pompa. Că nu ține.
În celălalt meci al grupei Spania și-a respectat blazonul și a învins Croația cu 1-0, fără să dea impresia că s-a întrebuințat peste măsură. A înscris în secunda 20, cel mai rapid gol marcat la vreun European de tineret. Spania și Ucraina au câte șase puncte și sunt calificate în sferturi, rămâne de văzut care de pe ce loc. Asta după meciul direct, pe care îl vor avea miercuri. Croația e ca România, cu 0 puncte. Eliminată și ea.
În grupa A totul încă se joacă. În etapa a doua Georgia a terminat la egalitate, 2-2, cu Belgia, asta după ce a fost condusă cu 2-0. Egalitate, dar la 1, s-a înregistrat și în meciul Portugalia – Olanda. Surpriza grupei e Georgia, care, cu 4 puncte, e cocoțată în fruntea clasamentului. Dezamăgirea grupei, cel puțin până acum, e vicecampioana Portugalia, care cu un singur punct e pe ultimul loc. Belgia și Olanda sunt pe locurile 2 și 3, cu câte două puncte. Apele se vor limpezi însă în ultima etapă a grupelor. De remarcat că toate cele patru echipe păstrează șanse de calificare.
În grupa C, Germania, deținătoarea trofeului, e la un pas de eliminare după ce a pierdut ieri cu Cehia, 1-2. Nemții veneau după egalul, 1-1, cu Israel și dau senzația în continuare că joacă de parcă dorm. Le-o fi prea cald în Georgia, cine știe.
Tot în grupa C Anglia a învins Israelul cu 2-0 și s-a calificat fluierând în sferturi, indiferent ce isprăvește în ultima etapă. Cu 6 punte e pe locul 1, urmată de Cehia, cu 3, și Germania și Israel cu câte un punct.
În fine, în grupa D, găzduită la Cluj, Italia a bătut Elveția cu 3-2, asta după ce conducea cu 3-0 la pauză. Bine că n-a durat meciul mai mult, cine știe ce mai scoteau din joben elvețienii. În celălalt meci din grupa D Franța a învins Norvegia cu 1-0. Cu 6 puncte, ”cocoșii” sunt deja calificați, de pe primul loc. Ultima etapă va decide care va fi a doua calificată, dintre Elveția și Italia, ambele cu câte 3 puncte. Norvegia nu mai are nicio apăsare, că n-a adunat niciun punct.
Marți și miercuri se joacă meciurile din etapa a treia a grupelor. Concluzia după două runde e că sunt câteva echipe care au toate argumentele să se bată la trofeu, sunt unele care par că le-a picat lanțul de la bicicletă, iar altele care parcă joacă țurca, vorba ceea. (Tiberiu Sabo)
Sursa foto: UEFA
CITEȘTE ȘI: Simone Tempestini, învingător la Raliul Maramureșului | video






































