S-au jucat, ieri, ultimele meciuri din grupele A și B ale turneului final găzduit de România și Georgia. Pe stadionul Steaua, ”tricolorii” au terminat la egalitate, 0-0, cu Croația. Naționala de tineret încheie astfel aventura EURO 2023 cu un singur punct și fără vreun gol marcat. În schimb a înhățat 4. Concluzia după participarea echipei lui Emil Săndoi la acest turneu final? E mai sănătos să uităm în cât mai scurt timp prestația ”tricolorilor”, că face bine la naturel. În meciul de ieri România a mai jucat cât de cât ceva, spre deosebire de celelalte partide, însă până la urmă tot portarul Târnovanu a fost cel mai bun om al nostru. Devine exasperant ca după un meci al naționalei – fie că e vorba de cea mare, fie că e în cauză cea de tineret – să fie remarcat portarul. Înseamnă că nu facem altceva decât să stăm, scuzați exprimarea frustă, cu profundorul în poartă.

În celălalt meci al grupei B Spania a remizat, 2-2, cu Ucraina, iar cele două merg în sferturi, ibericii de pe locul 1. De apreciat echipa Ucrainei, care are un joc chiar bine pus la punct, articulat și eficient. Cât despre Spania se vede de la o poștă de ce e între favoritele la câștigarea trofeului.

În grupa A, surpriza Georgia s-a calificat în sferturi de pe primul loc, după un egal, 1-1, cu Olanda. Jos pălăria pentru Georgia, de la care ”tricolorii” ar putea învăța cel puțin o lecție: aceea a ambiției. Alături de Georgia, din grupa A s-a calificat, de pe locul 2, Portugalia, după ce a trecut cu 2-1 de Belgia. Lusitanii au început turneul poticnit, cu o înfrângere în fața Georgiei, după care au scos doar un egal, cu Olanda. Și-au revenit însă atunci când trebuia, în ultimul meci, adjudecându-și biletele pentru sferturi. De-acum își pot face calcule pentru fazele superioare, să vedem ce le iese.

Turneul final continuă azi cu ultimele meciuri din grupele C și D. Capul de afiș este Anglia – Germania. Nemții sunt în pericol să rateze calificarea, având un singur punct, în vreme ce Anglia e calificată, n-are nicio apăsare. (Tiberiu Sabo)

Sursa foto: UEFA

CITEȘTE ȘI:  EURO U21 – Jurnal de microbist | ”Tricolorii”, la examenul orgoliului

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.