Raul Topan (Sporting Maramureș) și Raul Gavrău (Electrica Baia Mare) sunt cei doi jucători maramureșeni care au fost convocați la acțiunea de formare a lotului național de fotbal la categoria de vârstă Under 15, anunță Asociația Județeană de Fotbal Maramureș.
”În urma celor nouă jocuri disputate de selecționata Maramureșului în cadrul Turneului Speranțelor, ediția 2020/2021 (dedicată copiilor născuți în 2006), Raul Topan (atacant, Sporting Maramureș) și Raul Gavrău (fundaș central, Electrica Baia Mare) au fost jucătorii remarcați și convocați pentru acțiunea de formare a lotului național de fotbal la categoria de vârstă Under 15. Ambii au jucat în toate cele 9 meciuri ale selecționatei antrenate de Ciprian Danciu (Comuna Recea), Raul Topan fiind, de altfel, și golgeterul Maramureșului în această competiție”, se precizează în comunicatul Asociației Județene de Fotbal Maramureș.
Acțiunea de formare a lotului național de fotbal la categoria de vârstă Under 15 se va desfășura în Cluj-Napoca duminică, 13 septembrie, de la ora 10.30, pe stadionul Clujana. Sportivii trebuie să prezinte la sosirea în Cluj-Napoca rezultatul unui test RT-PCR.
Raul Topan și Raul Gavrău vor fi însoțiți la Cluj-Napoca de referentul Federațiai Române de Fotbal în Maramureș, Emil Kemenes.
Sursă informații: Asociația Județeană de Fotbal Maramureș. Sursă foto: Pixabay.