Ne-am învățat să ne uităm la fotbal cu pandemia la ușă, că n-avem încotro. Adică să vedem fotbal doar la televizor. E drept că acum e și cam răcoare să mergi pe stadion, fie și dacă ți s-ar îngădui. E, totuși, mai comod să șezi în fotoliul personal și să te uiți la meciuri până te ia somnul, la ce Liga I avem.
Privind fotbalul la TV, ai cumva delicatul privilegiu de a auzi cam ce se vorbește pe gazon și pe marginea lui în timpul unei partide. Asta fiindcă spectatorii nu sunt ”acasă”, adică în tribune. Auzi portari care răcnesc de să le plece amigdalele din gât, antrenori care urlă mai să dărâme nocturna; din televizor ți se aud zbierete, nu te mai poți uita la minge. Neîndoielnic că acest sport se face și cu strigăte, numai că uneori, la cât sunt de aprige, parcă îți îngheață omleta în tigaie.
Concluzia? Să fim optimiști. Și să nădăjduim că va veni vremea în care vor reveni suporterii pe stadioane și vor face suficient zgomot încât nu se vor mai auzi sudalmele de pe băncile tehnice.
Tiberiu Sabo