Despre sport, în stare de alertă

Ministerul Tineretului și Sportului a sintetizat cele mai frecvente întrebări adresate de iubitorii sportului în această perioadă și a oferit răspunsuri ținând cont de prevederile legale în vigoare privind reluarea activității sportive după 15 mai.

❓ Pot face sport în aer liber?
Da, doar individual și în grupuri de maxim 3 persoane. Oricine, copil sau adult, poate face exerciții în aer liber, cu condiția păstrării unei distanțe de siguranță: 2 metri pentru momentele de repaus, 6 metri în condiții de efort intens.

❓ Pot face sport în sală, într-un spațiu închis?
Nu, sporturile în spațiu închis nu sunt permise în această fază.

❓ Se deschid bazele sportive?
Doar cele în aer liber și pentru sporturi practicate individual, nu în colectiv. Administratorii au răspunderea să stabilească un număr maxim de persoane care pot intra în bază și să aplice un regulament de acces și triaj epidemiologic.

❓ Pot merge să alerg pe pista unui stadion?
Da, dacă este o activitate individuală, respectând regulile acelei baze sportive și distanța față de ceilalți.

❓ Ce reguli există la intrarea într-o bază sportivă, fie pentru seniori sau copii?
La sosirea în baza sportivă se va face triaj epidemiologic și măsurarea temperaturii corporale, administratorul acesteia va nota nominal în tabel toate persoanele care au intrat. Nu se va depăși numărul maxim admis, astfel încât să se evite aglomerația. Se va respecta distanța față de alți sportivi. Nu se vor practica sporturi în echipă și de contact. Nu se vor folosi dușurile, vestiarele și celelalte spații cu risc epidemiologic mare. Se va merge direct acasă de la antrenament.

❓ Pot începe copiii să facă sport?
Da, doar în aer liber, cu exerciții fizice în grupuri de maxim 3 persoane. Se pot antrena oriunde doresc, într-un parc sau într-o bază sportivă.

❓ Pot să se antreneze copiii la fotbal?
Da, la fel, doar în aer liber, cu exerciții în grupuri de maxim 3 persoane. Nu se pot antrena în echipă. Antrenamentul cu mingea poate fi făcut doar individual, nu în grup, fiecare participant folosind mingea proprie.

❓ Câți copii pot intra pe un teren de fotbal la antrenament?
Administratorul (managerul) bazei sportive are responsabilitatea să facă aceste calcule astfel încât copiii să se poată antrena în grupuri de maxim 3, păstrând distanța, fără a interacționa cu alte grupuri de 3. Antrenorii trebuie să aibă disponibilitatea de a lucra cu maxim doi copii simultan. Părinții sau publicul nu pot intra în baza sportivă ca să asiste.

❓ Se pot face antrenamente cu mingea?
Da, depinde însă de specificul fiecărui sport. În ce privește fotbalul, unde contactul cu balonul se face la nivelul piciorului, se poate face antrenament în grup de maxim 3 persoane, în aer liber. În ce privește sporturile unde contactul cu balonul se face cu mâna, de exemplu handbal, volei, rugby, este recomandat ca mingea să fie folosită individual la antrenament.

❓ Pot face sporturi de contact, exemplu: judo, karate, box?
Se poate face doar pregătire fizică generală, individual, în aer liber sau acasă. Sporturile care implică un contact fizic direct nu sunt permise în această fază.

❓ Putem merge la bazin să înotăm?
Deocamdată nu, nici sportivii de performanță, nici amatorii sau copiii. Singurii care vor intra într-un sistem centralizat și izolat de pregătire sunt sportivii care merg la Jocurile Olimpice. Înotul este considerat de specialiști ca având un risc ridicat. Vom pregăti în fazele a doua și a treia și deschiderea bazinelor, dacă situația va evolua în bine.

❓ Putem juca tenis?
Se poate juca tenis doar la simplu și cu maxim 3 persoane pe un teren (exemplu: 2 jucători + 1 antrenor). Publicul nu poate asista. Tenisul la dublu nu este permis deoarece se depășește numărul de maxim 3 persoane și nu se mai pot respecta normele de distanțare. Se recomandă ca fiecare jucător să își folosească doar racheta și mingile proprii, pe care le va marca.

❓ Se deschid sălile de fitness?
Regimul lor va fi reglementat de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, fiind o activitate comercială. Fiind activități în spații închise, deocamdată ele nu pot fi reluate. Ministerul Tineretului și Sportului se va implica să ajute și să să ofere expertiză pentru reglementările din acest domeniu.

❓ Pot merge cu bicicleta în afara localității?
Mersul cu bicicleta, ca activitate, este permis, păstrând o distanță față de alți cicliști. Circulația pe drumurile publice este reglementată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

❓ Ce sporturi pot fi practicate după 15 mai?
Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății a stabilit următoarea listă: aeronautică, alpinism, atletism (probele de alergare, aruncarea ciocanului, discului, greutății, suliței), automobilism, caiac (caiac sprint, rafting, stand-up paddle, caiac pe ape repezi), canotaj, ciclism: ciclism rutier, mountain bike, echitație, golf, karting, motociclism, tenis (proba de simplu), tir cu arcul, tir sportiv, yachting ( windsurfing, bărci cu vele), bob și sanie (probele pe rotile și piste sintetice), schi biatlon (probele pe rotile și piste sintetice), dar și pregătirea fizică generală (exerciții în aer liber, făcute individual, din școala alergării, exerciții cu propria greutate și așa mai departe).

❓ Vor reporni competițiile sportive?
Nu în această fază a epidemiei. Dacă evoluția va fi una pozitivă și specialiștii ne vor spune că este sigur, vom putea lua în calcul și deschiderea unor competiții.

🔎 Toate întrebările și întrebările pot fi consultate aici.

Sursă informații: Ministerul Tineretului și Sportului. Sursă foto: pixabay.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.