Într-o perioadă sensibilă, în care oricât de calm, de împăciuitor ai fi, tot nu l-ai slăbi din scatoalce pe acest intrus numit coronavirus care s-a apucat să joace tontoroiul pe tihna noastră, mai există și pilule de zâmbet – neomologate, de bună seamă -, care ne fac izolarea mai ușor de digerat.
Pulsul unui râs sănătos, care sfidează COVID-19, se poate lua atunci când auzi că Ionuț Negoiță e iar pe cale să vândă Dinamo (clubul de fotbal, nu vreunul de curling). S-a bătut țambalul, s-a bătut toaca, s-a bătut și gura – de pomană, până la urmă – pe la televizor că Negoiță va semna marți cu un harnic colectiv de oameni ai muncii din rândul suporterilor vânzarea acțiunilor. Sigur că până la urmă înțelegerea s-a înecat ca tranzacția la mal.
Miercuri, însă, adicătelea o zi mai târziu, domnul Negoiță anunța deja că e pe cale să semneze cu investitori din Spania. Că își dă seama ori ba, cârmaciul lui Dinamo, care vrea să-și vândă corabia pe un leu, numai că nu o dă nicicum, a devenit, prin jocul lui burlesc, ca o pastilă de umor nepieritor. Altfel zis, te necăjește ideea de pandemie? Nicio problemă, citești o știre că Negoiță a zis că mâine semnează vânzarea lui Dinamo și te prinde un râs cu sughițuri.
Poate că ar trebui să le fim recunoscători unor oameni de genul lui Negoiță că ne țin veselia în priză într-o perioadă cam anapoda de felul ei. (Vladimir Andru)
Sursa foto: pixabay.com