Viața unora dintre noi e făcută din repere bine chivernisite în timp. De genul câte zile au mai rămas până la Crăciun, până la Paști, până la ziua de naștere, până e de plătit curentul, gazul, ibovnica, instalatorul ori praful de pe tobă (că se plătește și ăsta, nimic nu e gratis.) Trăim într-o lume de consum, în care pe lângă bani se așterne la plată, pentru unii dintre noi, și ceea ce se cheamă fotbal. O formă de plată care înseamnă neuroni cheltuiți pentru echipa națională. Cheltuiți cu drag, fiindcă de aceea se cheamă echipă națională, iar nu altcum.
Când vine vorba însă de nava amiral a fotbalului nostru, echipa națională, metodele de calcul al timpului se schimbă întrucâtva. Punem timpul în ramă și ne uităm la o poză a naționalei fără antrenor. Și ne uităm cruciș la clepsidră. De acord că nu seducem cu fotbalul, dar măcar să facem rost de un antrenor.
Luând-o școlărește în varianta de odinioară, calculând cu abacul, știm deocamdată că avem o națională care nu se mai califică pe la turnee finale și mai știm, de asemenea, că n-avem nici selecționer. Degeaba tot calculăm, nu prea iese nicicum, oricât am reinventa matematica fotbalului. Ultimul tatonat de către FRF spre a prelua naționala ar fi Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, care însă a lăsat răspunsul în aer legat de a fi sau a nu fi selecționer.
Cei cărora le place fotbalul, suporteri ai naționalei, sunt puși într-o situație cumva jumulită de soluții, de așteptări. Pe cine are de gând, până la urmă, să îl aducă FRF selecționer, pe genericul Gicu de la sculărie?
În fine, hai să fim optimiști. Că altceva ce ne-a mai rămas? 🙂 (Tiberiu Sabo)
Sursa foto: pixabay.com
CITEȘTE ȘI: Despre speranțe și praful de pe tobă
