Box | Câțiva sportivi de la CSȘ Sighet au trecut la CSM

După ce zilele trecute și-a deschis porțile pentru patru atleți de la CSȘ Sighet, CSM-ul din localitate se mărește din nou. De data aceasta la CSM Sighet a ajuns un grup de boxeri. Și aceștia vin tot de la Clubul Sportiv Școlar Sighetu Marmației. Ei au fost legitimați la CSM, nu au dublă legitimare. Antrenorul Adrian Ștețca se va ocupa de categoria tineret, iar Adrian Bohotici va antrena juniorii.

”Este un lucru bine știut că în ceea ce privește boxul Sighetu Marmației este un oraș cu tradiție, iar clubul nostru dorește să contribuie la noi performanțe notabile și pe viitor” – arată cei de la CSM.

În luna august Sighetul va găzdui o etapă zonală din cadrul Campionatului național de box pentru juniori.

Sursă informații: CSM Sighet. Sursa foto: Pixabay

CITEȘTE ȘI: Atletism | Patru sportivi au făcut pasul de la CSȘ la…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.