Beiuș Running Day a adus noi medalii în palmaresul sportivilor de la ACS Athletic Tg. Lăpuş. Pentru cei mai titrați sportivi ai clubului maramureșean, Nicoleta Sasu și Artur Miklos, competiția organizată de colegul lor de lot național, Marcel Laza, a reprezentat o bună testare în vederea importantelor concursuri care urmează în august și septembrie.
În cursa copiilor, la categoria 7-8 ani, 400m, Oana Marian a cucerit locul 1, în timp ce Daniel Giurgiu s-a clasat pe poziția secundă. Tot argint a cucerit și Bianca Marian, la categoria 11-12 ani, 1000 m. La cros, 10,2 km, Nicoleta Sasu a terminat prima cursa la categoria 35-49 ani, iar Artur Mikloş a obținut locul secund al categoriei 50-59 ani. La aceeași probă, la Open, Nicoleta s-a clasat pe locul 4, iar Artur pe locul 10.
Din partea clubului maramureșean au mai concurat Raluca Bud (locul 4 la Open, 2 km), Sanda Marian (locul 18, Open, 2 km), Marcel Marian (locul 5 la Open), Viorel Marton (loc 7, cros 10,2 km, categorie 50-59) și Nicoleta Sasu (locul 4 la Open, cross, 10,2 km).
”Pentru Nico şi mine a fost o ocazie foarte bună pentru a ne testa nivelul de pregătire, dat fiind programul competițional vară – toamnă. Care începe cu Campionatele Naționale masters, aer liber, în 20 și 21 august, în București, unde vom concura la probele de 1.500 m și 5.000 m. După care luna septembrie aduce Campionatele Mondiale de masters la alergare montană, în Irlanda”, a declarat pentru eZiarultău Artur Miklos.
Sursă foto: Artur Miklos
CITEȘTE ȘI:
Atletism – masters | Două titluri naționale pentru Târgu Lăpuș