Atletism | Circuitul Children’s Trails, la linia de sosire

Început în 1 martie, cu etapa de parc, circuitul de alergare Children’s Trails a trecut linia de sosire odată cu terminarea etapei de pistă.

Ana Hecico și Școala Alergării Baia Mare au organizat a doua ediție a evenimentului Children’s Trails. În parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș. Circuit format din patru etape: parc, pădure, șosea, pistă. Competiție destinată iubitorilor de alergare cu vârste între 5 și 18 ani.

250 de copii au alergat în proba individuală și 70 de ștafete mixte s-au întrecut în prima etapă, cea de parc. Peste 260 de copii și 60 de ștafete au luat startul în etapa de pădure. Circa 200 de copii și peste 40 de ștafete au participat la etapa de șosea a circuitului Children’s Trails.

Competiția s-a închis cu etapa de pistă. Care s-a dovedit a fi cea mai populară, dat fiind că la start au fost copii de la 21 de cluburi și școli din Maramureș. În total, peste 300 de participanți la cursele individuale și circa 45 de ștafete la start.

Copiii care au alergat în mai multe etape au acumulat mai multe puncte și astfel au intrat în clasamentul general al Children’s Trails, ediția 2022.

Mai multe imagini, aici.

Sursă informații și foto: Școala Alergării

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.