Așteptându-i pe danezi

Marți, 17 noiembrie, naționala Under 21 va întâlni Danemarca, la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”. Partida decisivă pentru calificarea la EURO 2021 este programată la ora 20:30 și va fi în direct la PRO TV și Radio România Actualități.

Singurul antrenament al zilei de ieri a fost unul în care jucătorii au fost puși serios la treabă. După încălzirea alături de preparatorul fizic, selecționerul i-a preluat pe jucători și a exersat traseele de joc.

Apoi, la final, a împărțit lotul în două echipe, cu ”secundul” Nicolae Grigore între fundașii centrali, și a cerut un joc școală cu reguli speciale. Mereu în permanență printre jucători, Adrian Mutu a oferit indicații, a încercat să obțină de la elevii săi reacție rapidă și agresivitate în recuperarea balonului, iar rezultatul l-a mulțumit. I-a felicitat pe jucători în încheierea ședinței de pregătire și i-a încurajat să aplice aceleași principii și în partida de marți, contra danezilor.

Adrian Mutu are șansa de a deveni al treilea antrenor român care va participa la un turneu final de Campionat European sau Mondial după ce a evoluat la acest nivel și ca jucător. Primul a fost Mircea Lucescu, prezent la CM 1970, ca jucător, și la EURO 1984, ca antrenor. Al doilea este Mirel Rădoi, care a fost la EURO 2008 pe când îmbrăca tricoul naționalei și la EURO U21 din 2019, ca selecționer.

Sursa: frf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.