Al doilea film al trilogiei western românești ”Ardelenii”, și anume ”Artista, dolarii și ardelenii”, îl veți puteți (re)vedea în 19 iunie, de la ora 21:10, pe TVR 1. O producție cinematografică din 1980, în regia lui Mircea Veroiu, care îi are în distribuție pe Ilarion Ciobanu, Ovidiu-Iuliu Moldovan, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc și Rodica Tapalagă. Un western cu ingrediente de umor românesc despre alte pățanii din America ale celor trei frați din Poplaca – Traian, Ion și Romi.
Pentru cele trebuincioase atmosferei de final de veac XIX s-au închiriat armament, harnașament și recuzită de la studiourile din RDG și Bulgaria, în vreme ce filmările s-au desfășurat la Moeciu, Zărnești și Baia/Babadag – Tulcea.
Într-un număr al revistei „Cinema” apărut înaintea premierei, actorul Ilarion Ciobanu spunea despre personajul său, Traian Brad: „E tot bun la suflet și a rămas fratele mai mare, care el îi pupă, el îi pocnește pe ceilalți doi. În seria a doua e mai avizat, știe în ce lume se află, a trecut șocul primului contact. A deprins obiceiurile, unele le-a învățat chiar prea repede și prea bine… Americănește a început să rupă câteva vorbe, dar le spune pe legea lui… În rest, se bate, călărește, că westernul fără cai și fără bătăi e ca nunta fără lăutari”.
Vizionare plăcută să aveți!
Sursă informații și foto: tvr.ro