Asociația Da’DeCe, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, a lansat în această lună trusa de privit în muzeu – un kit pedagogic adresat copiilor de 4–6 ani. O inițiativă gândită să încurajeze vizitele familiilor cu copii la muzeu și să transforme descoperirea lucrărilor de artă într-o joacă interactivă.
Trusa de privit în muzeu este un kit pedagogic adresat copiilor de 4-6 ani, conceput de educatorul muzeal Iulia Iordan, alături de Asociația Da’DeCe, special pentru Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”.
Ansamblul de elemente interactive, texturi și activități facilitează vizita celor mici și a însoțitorilor lor – părinți sau bunici – și îi ajută să înțeleagă și să rețină semnificația fenomenului Centrul Artistic Baia Mare. Trusa este fundamentată pe cercetarea specificului și a colecțiilor muzeului, pe informațiile culese în cadrul atelierelor organizate cu micii vizitatori ai expoziției permanente în luna august a acestui an, precum și pe vasta experiență a membrilor echipei.
”Jocul” cu trusa începe de la pictura ”Săpătorii” de Nyilasy Sandor și de la povestea ”Îngerul din bronz”, din care copiii află că obiectele din muzeu sunt prețioase și fragile: ”dacă le atingem, ele dispar treptat și pentru totdeauna”. Al doilea pas este făcut alături de cutia sonoră: ”Ascultă și recunoaște!”. Urmează plăcuțele tactile: ”Atinge și recunoaște!” Plăcuțele transparente propun mai apoi celor mici să găsească în expoziția permanentă, pornind de la 10 desene conținând doar contururi, 10 lucrări care au ca punct comun Biserica Reformată din Baia Mare. Punctul final: puzzle-urile care te îndrumă spre lucrări semnate Hollosy Simon. În total, vizita ghidată de trusa de privit în muzeu durează circa 45 de minute pentru cei mai mici, respectiv 90 de minute pentru copiii mai mari.
Trusa este disponibilă în trei limbi: română, maghiară și engleză. Traducerea în limba maghiară a fost realizată de Tímea Ferencz, iar cea în limba engleză de Chuckk Hubbard.
Toate materialele folosite pentru trusă sunt naturale și ”prietenoase” cu copiii.
Pentru lansarea trusei de privit în muzeu au fost organizate două evenimente. Primul a fost atelierul de joacă pentru cei mici, alături de educatorul cultural Iulia Iordan. Copiii au explorat galeriile muzeului, experimentând texturi, imagini și sunete, iar joaca având ca scop descoperirea lucrărilor de artă a fost una care a generat multă emoție participanților. Nu au fost ignorați nici cei mari, educatori, părinți și pedagogi muzeali fiind invitați la o discuție pe tema modalităților creative prin care copiii preșcolari pot decoperi comorile unui muzeu, discuție moderată de conf. univ. dr. Alexandra Zbuchea – specialist în marketingul muzeelor – și Iulia Iordan.
Trusa de privit în muzeu este disponibilă pentru familiile cu copii mici începând din 15 noiembrie. În prima săptămână, 17 copii s-au jucat deja cu ea. ”Trusa este atractivă pentru grădinițe, dar este gândită special pentru familii. Pentru că timpul petrecut în familie este unul foarte valoros, iar copiii sunt invitați să exploreze muzeul alături de părinții lor și să trăiască împreună satisfacția descoperirii de comori artistice”, a menționat pentru eZiarultău.ro Oana Enășel – referent de specialitate Muzeul Judeţean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”.
Trusa poate fi utilizată gratuit pe parcursul vizitei la Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” , conform programului normal de funcționare: de marți până duminică, între orele 10.00 și 16.30. La plecare, copiii vor primi un flyer cu contururile dintr-o lucrare de pictură expusă în muzeu, contururi pe care cei mici sunt invitați să le umple cu culoare, în funcție de imaginația și creativitatea fiecăruia.
***
Asociația Da’DeCe este unul dintre cei mai cunoscuți ofertanți de programe de educație culturală pentru copii. Programele sale promovează patrimoniul cultural – cu precădere pe cel al muzeelor – în mod inedit, inovativ și interdisciplinar și se bazează pe principii moderne de psihologie a copilului.
Iulia Iordan este educator cultural și scriitor. Și-a început cariera muzeală la Muzeul Național de Artă al României și a continuat în cadrul Asociației Da’DeCe în calitate de coordonator creativ și director executiv. Este autoarea mai multor cărți pentru copii și a blogului casadincopac.wordpress.com.
Alexandra Zbuchea este doctor în marketingul patrimoniului, consultant în marketing și relații publice pentru diverse muzee și organizații neguvernamentale, prodecan al Facultății de Management din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și coordonator al proiectului ”Activează Arta”.
Ramona-Ioana Pop
Informații furnizate de drd. Oana Enășel – referent de specialitate Muzeul Judeţean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”
Sursă foto: Bogdan Adrian Deac și Muzeul Judeţean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”