Actorul australian Geoffrey Rush este invitatul special al TIFF ediția 2023. Cariera lui de peste 40 de ani, care cuprinde roluri în câteva dintre cele mai premiate filme ale ultimelor decenii, dar si în seria fantasy ”Piraţii din Caraibe”, va fi celebrată la Cluj-Napoca, unde Geoffrey Rush va fi răsplătit cu Premiul pentru întreaga activitate.
Strălucitor în ”Shine”
Geoffrey Rush, cunoscut în special pentru rolurile sale excentrice atât din filme și seriale, cât și din spectacole de teatru este unul dintre cei mai aclamaţi actori australieni. Cariera lui în cinema a explodat literalmente cu rolul lui David Helfgott – pianistul atins de geniu care suferă de o cădere nervoasă devastatoare, dar reușește să se salveze – din ”Strălucire” (”Shine”, regia Scott Hicks, 1996). Filmul i-a adus recunoașterea internațională, un premiu Oscar și numeroase alte distincţii de top. „Nu există jumătăţi de măsură în memorabila interpretare a lui Rush. Helfgott e genul de personaj pe care nu-l poţi portretiza just decât dacă-i intri complet pe sub piele” (The Guardian). ”Strălucire” va avea o proiecţie specială la TIFF, în prezenţa actorului.
Triple Crown of Acting. Sau Oscar – Emmy – Tony
Cu o aparentă predilecţie pentru interpretarea figurilor istorice, Geoffrey Rush a mai fost nominalizat la Oscar pentru trei astfel de personaje: Philip Henslowe, managerul de teatru înglodat în datorii din ”Shakespeare îndrăgostit” (”Shakespeare in Love”, regia John Madden, 1999); Marchizul de Sade în drama biografică ”Quills” (r. Philip Kaufman, 2000), bazat pe piesa omonimă a lui Doug Wright, și Lionel Logue, logopedul care l-a ajutat pe Regele George al VI-a cu problemele sale de vorbire, în ”Discursul regelui” (”The King’s Speech”, regia Tom Hooper, 2010).
Rush a obţinut un premiu Emmy pentru rolul protagonistului din ”The Life and Death of Peter Sellers” (regia Stephen Hopkins, 2004), o adaptare a cărţii lui Roger Lewis despre viaţa actorului cunoscut din comedia iconică ”Petrecerea” și pentru interpretarea inspectorului Clouseau, în seria ”Pantera roz”. A câștigat și un premiu Tony în 2009, jucându-l pe monarhul muribund Berenger I din piesa absurdă a dramaturgului de origine română Eugen Ionescu ”Regele moare”, atingând astfel recunoașterea supremă cu care se poate mândri un actor, așa-numita Triple Crown of Acting (Oscar – Emmy – Tony). Este unul dintre cei doar 9 actori din lume (alături de Al Pacino si Jeremy Irons) care au reușit acest hat-trick, galeria lui de premii incluzând totodată două Globuri de Aur și trei premii BAFTA.
Actorul va primi Premiul pentru întreaga activitate la Gala de închidere TIFF, care va avea loc în 17 iunie.
Sursă informații și foto: TIFF
CITEȘTE ȘI: TIFF 2023 | O retrospectivă Jean-Luc Godard