Transhumanța, al zecelea element de patrimoniu imaterial înscris pe lista UNESCO

Începând din 5 decembrie, România are un nou element înscris în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Este vorba de dosarul multinațional ”Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor”. Elaborat în colaborare Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg și Spania. Și depus în 30 martie 2022. Acesta este o extensie a dosarului ”Transhumanța în zona mediteraneană şi în Alpi”, înscris de Austria, Grecia şi Italia în 2019.

”Dincolo de deplasarea turmelor, practică milenară încă de pe vremea Imperiului Roman, transhumanţa reflectă și relațiile complexe dintre oameni, animale şi ecosisteme. Aceasta implică ritualuri şi practici sociale, îngrijirea şi creşterea animalelor, gestionarea terenurilor, pădurilor şi resurselor de apă şi gestionarea pericolelor naturale.

Transhumanța a influențat și practicarea unor meșteșuguri și ocupații asociate: fabricarea de obiecte necesare la stână, a articolelor de îmbrăcăminte specifice, a unor instrumente muzicale, a comerțului cu produse specifice, a elementelor de arhitectură țărănească, de la anexele stânii, la locuința temporară și până la gospodăriile complexe sau la așezări agropastorale specifice”, se arată în comunicatul postat de Comisia Națională a României pentru UNESCO.

Transhumanța este al zecelea element înscris de România în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Celelalte nouă elemente sunt: ritualul Călușului (2008), doina (2009), artizanatul ceramicii de Horezu (2012), colindatul de ceată bărbătească (2013), jocul fecioresc (2015), tehnicile tradiţionale de realizare a scoarţei (2016), practicile culturale asociate zilei de 1 Martie – Mărţișorul (2017), arta cămășii cu altiţă (2022) și tradiţiile de creștere a cailor lipiţani (2022).

Sursă informații: Comisia Națională a României pentru UNESCO

CITEȘTE ȘI:
Dosarul multinațional „Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor”, depus la UNESCO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.