Tora Vasilescu: ”Vreau să mă descopăr eu, cu sentimentele mele”

”71 de minute cu Tora Vasilescu.” Un eveniment în onoarea actriţei Tora Vasilescu,  la „Garantat 100%”. Pe TVR 1, în 8 și 15 ianuarie, de la ora 18.55.

Într-o discuţie deschisă a actriței cu Cătălin Ştefănescu, telespectatorul va avea prilejul să descopere toate faţetele personalităţii fascinante a Torei Vasilescu, arată site-ul televiziunii naționale în materialul de promovare a emisiunii. Regizorii (de la Tatos, la Bocăneţ, la Pintilie sau la Mărăscu) au distribuit-o constant în film, teatru şi televiziune. Publicul a adorat-o, criticii au aplaudat-o.

„Iubesc viaţa, iubesc natura; nu mă mai interesează atât de mult ce se întâmplă în jurul meu, vreau să mă descopăr eu cu sentimentele mele. M-a ajutat în profesie sensibilitatea mea, dar acum se întoarce împotriva mea”, mărturisește actrița.

Tora Vasilescu iubeşte Shakespeare şi a interpretat aproape toate personajele feminine din operele lui Caragiale. Deşi a picat de două ori la admitere la facultate, nu a renunţat la visul ei, l-a urmat cu încăpăţânare. Povesteşte cu drag despre anii studenţiei, despre profesori. În studenţie era foarte slabă, îşi aminteşte actriţa. Prefera să îşi vândă cartela de masă de la cantină pentru a-şi cumpăra pantofi.

A avut complexul fetei micuţe, dar când colegii studenţi au fost nevoiţi să îşi aleagă partenere de joc, atunci a fost aleasă cu precădere, „tocmai pentru că eram micuţă, că nimeni nu voia o parteneră mai înaltă ca el”.

Despre filmele în care a jucat, despre cum îşi completa veniturile cu lucrul la maşina de cusut, despre provocările unei femei frumoase pe scenă, despre cum e să te săruţi, în film, cu cineva care nu-ţi place, despre diferenţele dintre teatru şi film, despre relaţia ei cu tinerii actori și despre multe altele – în ediţiile speciale „Garantat 100%” dedicate actriţei Tora Vasilescu.

Sursă informații și foto: TVR

CITEȘTE ȘI: 70 de ani de la primul spectacol al Teatrului Municipal Baia…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.