Teatrul Municipal Baia Mare se alătură campaniei ”Rugă pentru Pace”, o inițiativă Radio România Cultural.
”Înainte de premiera spectacolului «Flori de mină» din data de 11 martie, în semn de solidaritate față de tragedia războiului din Ucraina, va fi difuzată înregistrarea poetei Ana Blandiana, care citește un scurt fragment din prefața cărții «Ultimii martori» a scriitoarei născută în Ucraina, câștigătoare a premiului Nobel pentru literatură, Svetlana Aleksievici”, anunță reprezentanții Teatrului Municipal Baia Mare.
Numeroase teatre și instituții culturale din întreaga țară se alătură campaniei Radio România Cultural ”Rugă pentru Pace”. Prin care ”postul public de radio face un un apel la solidaritate, empatie si compasiune față de tragedia razboiului din Ucraina”, se arată în comunicatul Radio România Cultural.
Sâmbătă, 5 martie, la ora 19.00, toate instituțiile de cultură care se alătură campaniei vor difuza, simultan cu Radio România Cultural, înregistrarea Anei Blandiana care citește un scurt fragment din prefața cărții „Ultimii martori”: ”Cândva Dostoievski a pus întrebarea: «Există oare vreo justificare a păcii, a fericirii noastre și chiar a armoniei eterne, dacă în numele lor, pentru un fundament mai solid, se va vărsa fie și cea mai mică lacrimă a unui copil nevinovat?» Și a răspuns tot el: «Lacrima aceasta nu justifică nici un progres, nici o revoluție. Nici un război. Ea mereu va cântări mai mult. Doar o mică lacrimă…»”.
”Rugă pentru Pace” va continua on air prin lecturi ale unor scriitori români și străini, membri ai Pen Club România și Pen Club Internațional, care a cerut, într-un comunicat, oprirea violențelor din Ucraina.
Campania Radio România Cultural se desfășoară cu sprijinul Editurii Litera.
Mai multe, aici.
Sursă informații și foto: Radio România Cultural, Teatrul Municipal Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Martie cu două premiere la Teatrul Municipal Baia Mare