De acasă, în premieră pentru ei, actorii Teatrului Municipal Baia Mare au zilnic video repetiții pentru patru spectacole noi: două la secția Dramă, unul la secția și altul la secția Păpuși.
”Chiar dacă acum scena este goală, proiectele pe care le-am gândit la începutul anului pentru finalul de stagiune se pregătesc în continuare. Nu știm când vă vom putea primi la teatru, dar ne pregătim pentru acel moment. Probabil că primele întâlniri cu dumneavoastră vor fi în aer liber” – sunt câteva dintre rândurile așternute de cei de la Teatrul Municipal Baia Mare într-o scrisoare adresată azi spectatorilor lor.
Pentru copii, se pregătește spectacolul ”Rățușca cea urâtă” de Hans Christian Andersen, în adaptarea și regia lui Radu Dinulescu, cel care a semnat regia spectacolelor ”Degetul poznaș” de Matei Vișniec sau ”Submarinul galben în lumea fractalilor”.
Secția Revistă lucrează, sub conducerea lui Călin Ionce, la ”Vocile României de Nord”, un spectacol-concert.
Regizorul Daniel Vulcu pregătește ”Cafeneaua” de Carlo Goldoni, un spectacol ce are în distribuție aproape întreaga echipă artistică a teatrului nostru. Daniel Vulcu a regizat comedia de mare succes ”Arta adulterului” de Pierre Chesnot, cea mai recentă premieră la care Teatrul Municipal Baia Mare v-a invitat.
Tudor Dreve, student în ultimul an la Facultatea de Teatru și Film / UBB Cluj Napoca, a fost invitat să regizeze ”Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss. Un spectacol – examen de licență.
”Dacă vi se face dor de noi, vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook, unde vom posta imagini de la repetiții, mesaje din partea actorilor noștri, vă vom spune povești și poezii, în așteptarea momentului când vom putea edita imaginea cu programul lunar”, se mai arată în scrisoare.
Sursă informații și foto: Teatrul Municipal Baia Mare