Teatrul Ararat a demarat proiectul ”171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu – 17 zile, 17 școli, 17 spectacole”

Teatrul Ararat a demarat săptămâna trecută proiectul ”171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu – 17 zile, 17 școli, 17 spectacole”.

Proiectul vizează în acestă primă ediție cinci dintre școlile din Baia Mare. Vor fi cinci reprezentații cu spectacolul-recital pe versuri de Mihai Eminescu „Pe mine, mie… redă-mă”, în scopul promovării creației eminesciene în rândul elevilor băimăreni.

Reprezentațiile se transmit live pe pagina de facebook a fiecărei unități de învățământ pentru care se joacă spectacolul. Elevii care participă fizic la spectacol sunt invitați să scrie câte o mică recenzie. Astfel, în cea de a doua etapă a proiectului, toate aceste impresii ale elevilor participanți vor fi culese și analizate de către un juriu de specialitate. Cele mai originale vor face obiectul unei reviste, care va fi lansată până la sfârșitul acestui an calendaristic.

Proiectul se va realiza cu sprijinul conducerii școlilor participante, precum și a catedrelor de limba română din aceste școli. Prima unitate de învățământ parteneră în acest nou proiect este Colegiul de Arte Baia Mare.

Proiect cofinanțat de Municipiul Baia Mare. Partener principal, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Sursă informații și foto: Teatrul Ararat Baia Mare

 

CITEȘTE ȘI:
Teatrul Ararat derulează proiectul ”Caravana cu povești – Soacra cu trei nurori”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.