În Parcul Central din Sighetu Marmației a fost astăzi dezvelită statuia care-l înfățișează pe renumitul pictor Hollósy Simon. Născut la Sighetu Marmației în 2 februarie 1857.
Lucrarea a fost executată de sculptorul monumentalist Radu Ciobanu, prin bunăvoința domnului Péter Pál, alături de Fundația Communitas, Fundația Arte+ din Baia Mare și Asociația Culturală Simonchicz Incze, informează reprezentanții Primăriei Sighetu Marmației.
”Hollósy Simon s-a născut și își doarme somnul de veci la Sighetu Marmației. Este cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației din anul 2004, iar memoria sa a fost mereu prezentă în orașul nostru prin numeroasele evenimente culturale cu caracter atât național cât și internațional, care i-au purtat numele. Parcul Grădina Morii stă mărturie lecțiilor de pictură pe care Hollósy Simon le susținea pentru elevii sigheteni. Pentru Maramureș a pictat Cetatea Hustului, iar multe din picturile sale se regăsesc în casele sighetenilor care l-au cunoscut și apreciat”, a declarat primarul Vasile Moldovan.
Hollósy Simon are primul contact cu desenul pe vremea studiilor pe care le-a urmat la Liceul Piarist din Sighetu Marmației. În 1887 se înscrie la Academia de Belle-Arte din München. Obţine mai multe premii şi devine repede cunoscut ca un pictor de prim rang. În 1896, împreună cu Ferenczi Károlly, Réti István, Thorma János, și Iványi-Grünwald Béla, fondează Școala de Pictură Băimăreană.
După ceremonie, Liceul Teoretic ”Leöwey Klára” a găzduit un vernisaj de pictură, lucrările expuse fiind realizate de elevi sigheteni.
Informații și foto: Primăria Sighetu Marmației

CITEȘTE ȘI:
Vizită virtuală la Muzeul de Artă | Simon Hollósy