România se află printre cele opt țări care au depus dosarul multinațional ”Tradițiile de creștere a cailor lipițani” pentru înscrierea în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO.
Elaborarea dosarului a fost coordonată de către Ministerul Culturii din Republica Slovenia, în colaborare cu instituțiile omoloage din Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Italia, România, Slovacia și Ungaria.
Pentru România, Comisia Națională pentru Salvgradarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organismul științific de specialitate, aflat în subordinea Ministerului Culturii, a întreprins demersurile pentru cercetarea cunoștințelor, practicilor și aptitudinilor legate de creșterea, îngrijirea și antrenarea cailor de rasă lipițană din România, transmisă cu precădere pe care orală și din generație în generație, prin experiență directă.
De asemenea, la aceasta se adaugă cercetarea practicilor culturale și sociale dezvoltate de comunități ca parte a unor ritualuri, evenimente, competiții ecvestre și meșteșuguri tradiționale specifice care includ prezentarea și promovarea acestei rase cabaline. Demersul a fost sprijinit de către specialiștii de la Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor R.A., care administrează cele două mari herghelii de cai lipițani din România: Herghelia Sâmbata de Jos (din comuna Voila, județul Brașov) și Herghelia Beclean (din orașul Beclean, județul Bistrița Năsăud).
”Nominalizarea comună a celor opt state europene evidențiază un patrimoniu comun împărtășit de acestea, care unește comunitățile, promovează dialogul, înțelegerea transațională și salvgardarea elementelor culturale intangibile, care depășesc granițele lingvistice și culturale – în spiritul Convenției UNESCO din 2003. Totodată, înscrierea în Lista reprezentativă a UNESCO va consolida cooperarea și crearea de rețele între toate părțile interesate de salvgardarea elementului”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii din România.
Printre actorii implicați în pregătirea dosarului de nominalizare se numără herghelii, crescătorii de cai lipițani, experți și cercetători , precum și comunități locale.
Dosarul de nominalizare va fi evaluat în cadrul celei de-a 16-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial care va avea loc în decembrie 2021.
Mai multe informații despre caii lipițani din România găsiți aici.
Sursă informații: Ministerul Culturii
Sursă foto: callipitan.ro