A ieșit de sub tipar numărul 233 al Revistei de Cultură ”Nord Literar”, într-o variantă grafică nouă, tipărită pe hârtie de o calitate superioară, având patru pagini color, cu un conținut care se menține la standarde ridicate. Spicuiri din sumar:
- În pagina destinată interpretărilor, criticul literar Mircea Popa realizează o cronică a volumului lui Săluc Horvat ”Cronici și comentarii literare”, iar Mircea Muthu ne propune o analiză a volumului ”Scări și capcane” aparținând lui Iustin Morariu.
- Considerații despre limba română ca ”instrument, depozit și formă a gândirii” sunt prezentate în eseul președintei Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, Irinei Petraș, iar pe aceeași pagină de ”Opinii”, Alexandru Jurcan aduce în atenție lumea lui Truman Capote.
- Ovidiu Pecican aduce pe tapet reflecțiile lui Mihail Sebastian asupra romanului, iar Gheorghe Pârja alege spre analiză volumul lui Cosmin Perța, ”Labiș, jurnal pierdut”, apărut la Editura Polirom, în colecția ”Biografii romanțate”. Raluca Hășmășan aduce un tribut critic lucrării istoricului literar Stan V. Cristea, unul dintre cei mai stăruitori cercetători ai operei lui Marin Preda, de la nașterea căruia s-au împlinit 100 de ani.
- Un amplu spațiu este alocat actualității culturale, unde sunt readuse în atenție două evenimente importante și ecourile lor: concursul ”Cărțile anului” și Zilele revistei de cultură ”Nord Literar”. Managerul revistei, Dana Buzura-Gagniuc, punctează câteva elemente de strategie ale revistei din perspectiva apostolatului cultural și nu numai.
- Personalitatea lui Eugen Simion, considerat de Nicolae Manolescu ”cel mai important critic al literaturii noastre postbelice”, trecut în eternitate în 18 octombrie, este evocată de Mircea Popa.
- Acest număr conține o pagină nouă, ”Conexiuni”, unde inventatorul maramureșean Ștefan Marinca, în materialul ”Invenții fizice și metafizice. Descoperire și invenție”, abordează și analizează invențiile din multiple perspective.
Sursă informații și foto: Consiliul Județean
CITEȘTE ȘI: Participanți cu vârste între 11 și 78 de ani la Festivalul…