Astăzi, TVR 1 vine cu prima parte a miniseriei ”Luna comanșilor”, un western cu 5 nominalizări la Premiile Emmy 2008. E o ecranizare a unui roman de Larry McMurtry, care face parte din celebra sagă „Lonesome Dove”, care a primit premiul Pulitzer. Miniseria cinematografică are trei episoade, ce vor fi difuzate de TVR 1 în 9, 16 şi 23 aprilie. Regizor e Simon Wincer, iar în distribuție sunt Steve Zahn, Karl Urban, Val Kilmer, Elizabeth Banks.
Val Kilmer, care are o fermă în apropiere New Mexico, a fost atât de interesat de această miniserie, încât a pus ranch-ul său la dispoziţia producătorilor. Aşa a devenit el producător asociat şi, pentru a putea interpreta rolul său în cele trei episoade, a renunţat la serialul la care lucra în paralel, ”Dark Matter”.
Val Kilmer joacă rolul lui Inish Scull, un excentric aristocrat din Boston care este răpit de mexicani. Pentru a interpreta acest rol, Kilmer a trebuit să petreacă zilnic cel puţin o oră la machiajul necesar personajului său. Cel mai greu a fost cu peruca, aşa că Val s-a ras pe cap pentru ca aceasta să poată fi ”lipită” şi să nu îi cadă de pe cap în scenele de acţiune.
Sursa: tvr.ro