Premiu pentru „Căutătorul de vânt”

Filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câştigat premiul FIPRESCI la Sofia International Film Festival 2022.

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Naţional al Culturii din capitala Bulgariei şi care a marcat cea de-a 26 ediţie a festivalului, regizorul Mihai Sofronea a urcat pe scenă pentru a ridica premiul: „Este o onoare. E o bucurie să vedem că reacţia publicului bulgar a fost la fel de entuziastă ca aceea din sălile în care am prezentat filmul în România. Mulţumim, SIFF!”. Actorul Dan Bordeianu, din rolul principal, a fost şi el prezent la Sofia.

Festivalul Internaţional de Film de la Sofia a fost inițiat în 1997 şi este cel mai important eveniment de film din ţara vecină şi unul dintre cele mai importante din regiune. Premiul FIPRESCI este acordat de Federaţia Internaţională a Criticilor de Film.

”Căutătorul de vânt” poate fi urmărit în cinematografele din România până pe 25 martie. Trailerul poate fi urmărit aici.

Filmul spune povestea unui tânăr care se refugiază departe de oraş atunci când viaţa lui pare că se sfârşeşte, doar ca să descopere noi motive pentru a trăi. Un adevărat tur de forţă şi emoţie pentru actorul din rolul principal, Dan Bordeianu. Distribuţia filmului este completată de Olimpia Melinte şi Adrian Titieni. Scenariul şi regia îi aparţin lui Mihai Sofronea.

„Punctul de plecare al acestui film este extrem de personal, o interogare a liniei subţiri care separă viaţa de moarte, fiinţa de non-fiinţă. Ce facem cu timpul care ne-a mai rămas de trăit? Cum trăim, ce fel de valori adoptăm, cum facem ca fiecare zi să fie o mică viaţă în sine? Radu alege să fugă de moarte, aşa cum a fugit şi de viaţă, trăită până atunci într-o continuă inerţie. Traversează ţara la volanul maşinii sale până la epuizare, atât materială cât şi spirituală. Ajuns în satul lui Nea Pavel, ca într-un tărâm al „trecerii”, aşteptarea morţii se va transforma în însăşi uitarea ei. Iar în uitarea morţii stă de fapt conştientizarea bucuriei de a mai trăi o zi. Această descoperire, mai bine zis redescoperire, va fi răscumpărătoare şi vindecătoare”, spune regizorul Mihai Sofronea despre film.

”Căutătorul de vânt” este produs de Libra Film (România), Chouchkov Brothers (Bulgaria) şi Living Pictures (Serbia). Filmul este realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Creative Europe programme – MEDIA al Uniunii Europene.

Sursă informații și foto: Transilvania Film

Citește și: Tudor Chirilă aduce ”Visul American” în Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.