”Petrică și lupul”, la Subotica International Festival of Children’s Theatres

Teatrul Municipal Baia Mare a fost selectat să participe cu spectacolul ”Petrică și lupul”, regia Iulian Bulancea, la Subotica International Festival of Children’s Theatres. Festival care va avea loc în Serbia, în perioada 17-22 septembrie.

Organizată de Subotica Open University, cea de a 30-a ediție a festivalului reunește 14 spectacole pentru copii din întreaga lume. ”Pe lângă faptul că vom avea ocazia să prezentăm spectacolul nostru unui public internațional și unui juriu de specialiști renumiți pe plan mondial, ne vom bucura pe perioada șederii noastre în Serbia de expoziții, workshopuri, spectacole în aer liber și de alte evenimente culturale conexe festivalului”, spun cei de la Municipalul băimărean.

Tot în această toamnă, Teatrul Municipal Baia Mare va fi prezent la FNT – Festivalul Național de Teatru / The National Theatre Festival și la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila cu spectacolul ”Delfini”, regia Adina Lazăr; respectiv la Festivalul Internațional de Animație ”Sub bagheta lui Merlin” din Timișoara, cu spectacolul ”Capra cu trei iezi”, repunere în scenă de Iulian Bulancea.

Sursă informații și foto: Teatrul Municipal Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Prima premieră a stagiunii 2023/2024 la Teatrul Municipal Baia Mare se joacă în septembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.