În perioada 27–29 octombrie, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti organizează etapa de teren a proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a patrimonului cultural şi natural al României.
În cadrul proiectului sunt programate deplasări în mai multe zone ale țării, precum Maramureș, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Sibiu, Mureș, obiectivele fiind legate de redarea prin fotografie a ceea ce înseamnă peisaje naturale, cultură, arhitectură și obiceiuri tradiționale.
Imaginile rezultate din acest demers vor sta la baza realizării albumului ”Pe cărările regale ale Transivaniei”, un volum omagial, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la prima vizită a prințului Charles, actualul rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în România. Volumul va fi prezentat la diverse evenimente naţionale şi internaționale. În urma acestor acţiuni vor fi organizate atât la Bucureşti, cât şi în alte orașe din țară prezentări, dezbateri, expoziţii și proiecții video.
Despre Romania Student Tour
Romania Student Tour constituie un concept original privind redescoperirea și promovarea patrimoniului cultural și natural al României. ”O echipă ce renaște an de an, în urma celei mai importante competiții naționale de artă fotografică, Fotogeografica, prin care se promovează valorile naturii, culturii şi tradiţiilor românești, pune în aplicare un trio dimensional – știință, pasiune, artă. Succesul remarcabil înregistrat la numeroase evenimente culturale și de tineret în plan intern și internațional a demonstrat, pe deplin, că Romania Student Tour este un produs cultural cu consistență valoroasă și vizibilitate notabilă. Prin fotografie, ca mediu informațional, prin modalitatea de abordare și prezentare, descoperim la România Student Tour o lume fascinantă, cu o profundă încărcătură emoțională, o Românie reală” – arată reprezentanții proiectului.
Sursă informații și foto: Romania Student Tour
CITEȘTE ȘI: Un strop de Maramureș, în palmaresul Fotogeografica 2023