O ediție de lux a cărții ”A Promised Land” (Pământul Făgăduinței), de Barack Obama, purtând semnătura fostului președinte american, va fi scoasă la licitație în scop caritabil de Cărturești marți, 2 februarie, pe platforma Artmark LIVE.

”Cartea de colecție, semnată de autor, cartonată, îmbrăcată în pânză și cu o casetă protectoare din pânză, poate fi achiziționată doar în cadrul licitației online organizate de Artmark și are ca preț de pornire suma de 100 de euro”, informează cei de la Cărturești.

Fondurile obținute în urma licitației vor fi donate Asociației OvidiuRO în susținerea programului “Citește-mi 100 de povești!”, care își propune să doteze cu cărți cât mai multe instituții preșcolare defavorizate din România, astfel încât, la finalul celor trei ani de grădiniță, un copil să fi auzit cel puțin 100 de povești, creându-se astfel premisele necesare învățării cititului și a scrisului.

”Îmi place să cred că ideea unei licitații cu scop caritabil pentru un exemplar din ediția specială, semnată, a cărții lui Barack Obama este foarte potrivită cu idealurile și credințele fostului președinte american și mă bucur că avem sprijinul partenerilor de la Artmark în acest demers. Este un privilegiu pentru noi, la Cărturești, să putem ajuta prin acest proiect un public la care ajungem mai greu și pentru care cărțile sunt instrumente vitale: copiii preșcolari din mediile rurale și urbane vulnerabile. Misiunea Asociației OvidiuRO este ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de educație timpurie de calitate, iar proiectul «Citește-mi 100 de povești!» își propune ca în următorii 5 ani (2021-2025), toate cele 4.500 de grădinițe publice din România să devină Grădinițe Biblioteci, adevărate insule de lectură pentru copii”, a declarat Nicoleta Iordan, cofondator Cărturești.

Cartea cu semnătura lui Barack Obama va fi inclusă în cadrul Licitației de Artă Grafică a unui Important Colecționar Bucureștean pe platforma Artmark LIVE.

Cartea ”Pământul Făgăduinței” a fost vândută în peste 3,3 milioane de exemplare, în doar prima lună de la lansare, în SUA și Canada. Cartea a primit Premiul Goodreads Choice pentru cele mai bune memorii și autobiografii în 2020 și a fost desemnată una din cele mai bune cărți ale anului 2020 de către The New York Times Books Review, The Washington Posts, The Guardian și Marie Claire.

Comunicatul integral este disponibil aici.

Sursă informații și foto: Cărturești

CITEȘTE ȘI:
A fost lansat programul național ”Citește-mi 100 de povești!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.