Mâine, peste 50 posturi de muzică clasică EBU (European Broadcasting Union) din Europa se vor uni într-o emisie comună dedicată păcii, cu Simfonia a 9-a de Beethoven.

Inspirată de o iniţiativă Radio România, membru EBU, această transmisie va putea fi ascultată în peste 30 ţări în diverse momente ale zilei. Interpreţii au fost selectaţi de către radiodifuzori cu ocazia acestei zile speciale.

„În vremuri grele, trebuie să ne amintim ce simbolizează binele din noi şi pentru ce luptăm. Şi ce simbol este mai potrivit decât Simfonia a 9-a a lui Beethoven – o capodoperă a creativităţii umane ce reuneşte noţiunile de frăţie şi pace? În ultimii 50 de ani, compoziţia a reprezentat un imn al Uniunii Europene, care urmăreşte să sprijine fiecare viaţă umană, indiferent de persoană. Fie că ascultaţi întreaga simfonie sau doar ultima mişcare, veţi fi conectaţi cu valorile ce stau la baza societăţii în care trăim”, a arătat Cristina Comandaşu, redactor-şef al Radio România Muzical şi iniţiatoarea proiectului.

La Radio România Muzical, Simfonia a 9-a de Beethoven va putea fi ascultată integral în 10 martie de la ora 10.00. Versiunea propusă este realizată în 1972 de Corul Academic Radio şi Orchestra Naţională Radio, sub bagheta lui Igor Markevitch, celebru dirijor născut la Kiev într-o veche familie de intelectuali ucraineni, devenit cetăţean italian şi francez, care a locuit în Elvetia şi a fost luptător în rezistenţa italiană anti-nazistă în al doilea război mondial. Solişti au fost Gheorghe Crăsnaru, Valentin Teodorian, Elisabeta Cartiş, Martha Kessler.

Tema din Simfonia a 9-a – Imnul Uniunii Europene va fi difuzată pe 10 martie şi de Radio România Actualităţi (ora 11.15) şi Radio România Cultural (ora 10.00).
Mai multe instituţii muzicale s-au alăturat acestei iniţiative şi vor include tema Imnului Uniunii Europene în debutul concertelor lor din 10 martie: filarmonicile din Bucureşti, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Oradea, Cluj-Napoca şi Opera Naţională Bucureşti.

Aceeaşi temă va putea fi ascultată în 10 martie pe întreg teritoriul României în cadrul proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică” propus de Radio România Muzical în spaţii neconvenţionale: hipermarketuri, mall-uri, sedii de firme, librării etc.

Sursă informații: Radio România Muzical. Sursa foto: pixabay.com

Citește și: Festival online de carte pentru copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.