Până în 30 decembrie, o serie de materiale video expun într-un mod inedit poveștile mai multor artiști vizuali români, anunță Institutul Cultural Român.
Proiectul Institutului Cultural Român, realizat în colaborare cu Fundația Centrul Cultural Art Society, are la bază lucrări de artă, fotografii și literatură despre pictorii selectați, și este curatoriat de echipa Art Society.
”Informații despre parcursul artistic, stiluri de creație, povești personale și ale operelor celor mai îndrăgiți maeștri ai artei românești au fost atent selectate de specialiști”, precizează ICR. De asemenea, imagini ale lucrărilor de patrimoniu se vor reuni în materiale video captivante și educative, în dorința de a celebra capodopere ale unor artiști de talie europeană precum Constantin Brâncuși, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Samuel Mützner, Theodor Aman, Theodor Pallady, Corneliu Baba și chiar Regina Maria.
”Astfel, publicul internațional va cunoaște arta românească de patrimoniu prin conectarea acestuia cu mari artiști din țara noastră,dar și prin educarea și stimularea apropierii față de cultură, în condițiile de distanțare socială impuse de resticțiile pandemiei, într-o perioadă în care arta aduce alinare lumii întregi”, se arată în comunicatul ICR.
Prezentările realizate special pentru mediul online sunt publicate pe canalele de comunicare ale ICR din țară și din străinătate. Proiectul online se va desfășura până la 30 decembrie 2020.
Sursă informații și foto: Institutul Cultural Român