„Cu iubire tandră, Elisabeta. Mereu al tău credincios, Carol. Corespondența perechii regale”. Așa se cheamă volumul pe care ni-l recomandă Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” din Baia Mare.

”Pentru cine dorește o caracterizare a intimității primului cuplu regal al României, a surprinderii laturii umane dincolo de rolurile de rege și regină, corespondența se dovedește esențială: primul volum este un epistolar al iubirii entuziaste, al încrederii reciproce, dar și al dezamăgirilor și al construirii unei prezențe într-o țară unde atât Elisabeta, cât și Carol sunt străinii priviți cu neîncredere. Următorul volum va scoate, pe parcurs, la suprafață problemele și gradul de adaptabilitate față de România, dar și transformările din cuplu. Pentru cine dorește să se apropie de finalul secolului al XIX-lea românesc și elită, corespondența este, de asemenea, o importantă sursă de lucru, dar care trebuie corelată altor izvoare și mărturii. Se vorbește, așadar, despre cuplul princiar, dar și despre o epocă, una cu dinamica ei socială, intimitatea elitelor și întâlnirea dintre națiunea română și cele două personaje” – arată reprezentanții Bibliotecii Județene în descrierea cărții.

Cititorii interesați pot solicita volumul la Compartimentul împrumut carte pentru adulți.

Sursă informații și foto: Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”

Citește și: Lumea cărților | Două volume care îmbie la citit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.