Lumea cărților | Centenarul lui Pillat

”100 de ani de la nașterea scriitorului, criticului și istoricului literar Dinu Pillat”. Altfel zis, o  vitrină de carte realizată la compartimentul împrumut carte pentru adulți de la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” din Baia Mare.

Dinu Pillat s-a născut la 19 noiembrie 1921, în București, într-o familie de intelectuali: tatăl, poetul Ion Pillat, iar mama, pictorița Maria Pillat-Brateș. În capitală a debutat cu proză și critică literară în paginile revistei școlii. Între anii 1940-1944 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, devenind, după absolvire, asistentul profesorului G. Călinescu, la catedra de istorie a literaturii române moderne. Trei ani mai târziu își susține teza de doctorat cu studii ce vizează și opera tatălui său, și-anume „Romanul de senzaţie în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea” şi „Contribuţiuni la biografia lui Ion Pillat”.

În 1959 a fost arestat de Securitate și inculpat în așa-numitul „proces al intelectualilor”, în lotul „Noica-Pillat”, cu o condamnare de 25 de ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică pentru „crima de uneltire împotriva ordinii sociale”, un cap de acuzare fiind romanul „Așteptând ceasul de apoi”, scris în 1948.

În urma amnistiei generale a deținuților politici, în anul 1964 este eliberat și reîncadrat în același an la institutul condus de G. Călinescu. După zece ani, tot în urma unei restructurări pe criterii politice, este retrogradat pe un post de documentarist la Biblioteca Centrală Universitară. A plecat spre cele veșnice în 1975.

Romanul „Așteptând ceasul de apoi”, regăsit în arhiva Securității, este dat să apară la lumină doar în 2010, după 50 de ani de la proces, devenind, precum „Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt, o probă post-mortem a nevinovăţiei, o scriere-jertfă.

Sursă informații și foto: Biblioteca Județeană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.